Tradiții de BOBOTEAZĂ: localnicii din satele sucevene sculptează cruci de gheață

Tradiții de BOBOTEAZĂ: localnicii din satele sucevene sculptează cruci de gheață
Publicat: 05/01/2015, 14:09
Actualizat: 06/01/2015, 08:57

O tradiție veche de peste un secol este încă vie în unele sate sucevene. Este vorba despre obiceiul sculptării de cruci din gheață în ajunul Bobotezei. Ulterior, credincioșii lipesc pe aceste cruci monede și își pun dorințe, sperând că astfel li se va îndeplini orice vis, scrie presa locală.

Anul acesta, localnicii din comuna Bosanci au adus gheața dintr-un pârâu situat în zona Dornelor. Din ea vor fi realizate două cruci pentru cele două biserici din sat.

„A început acum 138 de ani, și nu a fost zi să nu fi fost dusă la îndeplinire. Chiar de viscolelește, chiar de plouă, chiar de este cald, noi trebuie să facem aceste cruci”, a povestit șeful pompierilor civili din Bosanci, Vasile Spoială.

Potrivit sursei citate, obiceiul a luat naștere în anul 1867. Bătrânii spun că atunci jumătate din comuna Bosanci a fost mistuită de un incendiu. Așa a luat naștere grupul de pompieri civili, care au făcut atunci și un legământ: în fiecare ajun de Bobotează să confecționeze o cruce din gheață pentru fiecare biserică din sat.

„Este un semn de recunoștință față de Dumnezeu că nu a mai trimis asemenea nenorociri peste sat, dar și un legământ ca prin aceasta Dumnezeu să ferească satul de rele”, a explicat Neculai Mihoc, preotul paroh din Bosanci.

„O altă explicație a crucii de gheață este și aceea că în vechime credincioșii mergeau la un iaz, la o apă curgătoare, unde se săvârșea sfințirea apei cele mari. Astăzi, din lipsă de timp și pentru că numărul credincioșlor a crescut mult, se ia o bucată de gheață din acea apă, sub forma Sfintei Cruci, care ne va însoți toate slujbele. Și cum iazul nu a înghețat atunci se aduce gheață din altă parte, dar tradiția merge mai departe”, a adăugat el.

Când vor fi gata, crucile vor fi împodobite cu flori și ținute în picioare în timpul slujbei. Ulterior, ele vor fi păstrate până când se vor topi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?